În urma unui dialog în care îmi expuneam la modul onest părerea despre  volumul său de poezie ”Singurătatea de miercuri”,
Liliana Armașu a decis să șteragă de pe peretele său  toate comentariile. Și eu care credeam că autoarea acceptă atât criticile cât și laudele(nu rareori ipocrite) din partea cititorilor de poezie ….
Îi doresc, totuși,  poetei multă inspirație în continuare, pentru că, se pare, are nevoie de așa ceva. Volumul  ”Singurătatea de miercuri”,
cu rare excepții,  este plin de narațiuni banale, nu rareori excesiv de adjectivate și  înzorzonate  cu enumerări  și detalii inutile(”degete subțiri”,” pix învechit”,” vagile senzații,”, ”plimbare obligatorie” etc.). Unele poeme, deși conțin
în esență idei originale, sunt sufocate de multe imagini și expresii redundante  gen ”cu ce-aș putea oare să diluez/
acest pietrificat concentrat de timp” sau  expresii greoaie și lipsite cu desăvârșire de orice fior liric: ”vagile senzații ale atingerii”, ”sfânta promisiune a dezlegării”,
”carnea amară a singurătății”, ”iarba fragedă a unui mormânt”, ”adulmecă molcomele adieri dinspre nord ale vântului” , /mă înghesui tot mai îndârjit
și mai îndesat în acest corp de/neogoit”, alte expresii sunt revoltător de banale: ”fructul neatins al libertății”,  ”dintr-o revoltă
încă nes(u)pusă a spiritului”, ”spiritele fără materie oricum nu au identitate” sau de-a dreptul hilare: ”/lăsându-te pe tine să fii și dădaca/singurătății lor/”.
Alte expresii sună forțat chiar și pentru un cititor neavizat de poezie, cum sunt aceste versuri de un narcisism gratuit: ”zâmbindu-le ironic de la/înălțimea tinereții
tale de miercuri/” sau ”miercuri e un fel de/ prima tinerețe a săptămânii/”. Alte poeme, cum spre exemplu este poemul ”Transfer”, sînt alcătuite aproape
în exclusivitate dintr-un șir nesfârșit de obiecte, pe care, enumerându-le, la un moment dat, obosești și nu mai
realizezi de unde ai pornit și unde-ai ajuns, și ce vrea să spună autorul. Alte poeme nu duc lipsă nici de expresii ori
imagini ambigue, cum se-ntâmplă spre exemplu în primele versuri și/sau în prima frază din poemul  ”Adaos”:
”/Se vede că s-a stins azi în oraș un om/ de atâta zarvă multă vine într-adaos/”,  sau  alambicate: ” și sorb
cu/nfrigurare înlăcrimat oftatul”.   Singurele poeme din acest volum, demne de luat în seamă, în opinia mea, ar fi
”Poem de leagăn pentru oamenii singuri”, ”Despre cea care te lasă fără…” și ”Noaptea e mai mult decât întunericul”.
Celelalte, deși conțin pe alocuri imagini interesante, sunt pline de redundanțe și dezvoltări excesive.  Și spun asta, gândindu-mă
la faptul că despre singurătate se poate scrie și ”scurt, clar și cuprinzător”. Una peste alta, îi doresc Lilianei Armașu
multă inspirație în coninuare, întru asumarea unei singurătăți mai singure (cu mai puține cuvinte) și mai sigure pe sine,  decât cea ”de miercuri”.

publicat de Bot Eugen