trec de agenții solari
și întunecă ziua la față
vocea ei galbenă anunță cod
portocaliu un punct luminos trece
pulsând din verde în roșu
încerci să asculți de vocea
rațiunii și îți auzi jugulara cum
pulsează sub lanț.
Lanțul stă să se rupă.
Tu nu ai voie
să ți se rupă.
Blocat între datorie și datorii
te uiți cum se deblochează
pe dinăuntru mașinațiunile
din mașină. De jur
împrejurul tău se face gol.
Gol și întuneric. Cu lumânarea
în mână cauți în plină zi
întrerupătorul cum îi
căuta odinioară diogene
pe oameni.
Mașinăria te urmărește
din umbră.
Umbrele unor neoameni
se aprind de la flacăra
pe care o porți în mână
și de jur împrejurul tău
se face deodată lumină.
Mașina se află în treabă
și după căutări îndelungi
găsește o soluție ingenioasă.
Se produce un scurtcircuit.
Întunericul te monitorizează.
Tu îți transferi privirea
de pe un monitor pe altul.
Te uiți în telefon
și vezi niște găuri.
Găuri care îți fură ochii.
Găuri negre ce se dilată
și se holbează la tine.
Te uiți în fața
ochilor și vezi cum
ți se rostogolesc în gurile lor
ca-ntr-o prăpastie agenda
arhiva cu poze scrisorile.
Încerci să asculți
de vocea rațiunii
și auzi cum afară zbiară
nebunii:
mașinațiunile mașinii
mașinăriilor mă-tii.
Lanțul stă să se rupă.
Lănțișorul de la gât
dăinuie.
Cruciulița la fel.
Iar găurile negre
și nesătule
se rostogolesc
învârtindu-se printre oameni
pregătite să înghită
pe toată lumea prostită.

de Bot Eugen