BotEugen's Blog

Varianta finală

 Îmi spuneam că
 nu are rost să o caut
 cu lumânarea
 ori cu bricheta aprinsă
 chiar dacă văd totul prin ceață
 și de nimic nu pot să fiu sigur.

 
 Mă aflam la început de drum
 și un zeu neîndemânatic
 se chinuia să mă strivească
 în picioare pe o insulă de asfalt.
 Afară erau minus unsprezece
 înăuntru – fumatul interzis.
 Timpul ne încuiase într-o cutie
 și a aruncat cheia.
 Stăteam sub o boltă metalică
 unul în spatele celuilalt
 stăteam și-i ascultam
 pe cei mulți cum se vânzoleau
 între pereții asudați
 asemeni unor insecte excitate
 de propriul zumzet.
 Ne împotmoleam
 după fiecare sută de metri
 în trafic și în zăpadă
 cei din față cădeau pe spate,
 cei din urmă se aruncau primii
 cu fruntea înainte
 după o frână
 în golul cuvintelor
 se înghesuiau fără jenă
 unii în inimile celorlalți
 își umpleau reciproc gurile
 cu vorbe alb-negre
 dulci moi și lipicioase
 asemeni unor felii de tort
 cu frișcă și ciocolată
 în acest timp autocarul
 pe jumătate gol ne hurduca
 din groapă în groapă
 înspre ieșirea din capitală
 pe când umbrele noastre –
 tăcute prăpăstii în noapte –
 se adânceau tot mai tare
 pe buzele celorlalți
 cu nume cu tot.

 
 de Bot Eugen