Amurg (II)
E o altă seară în care
dincoace răsare un vers
dincolo apune un soare
între
perdeaua
însuflețită de vânt
se zbate
pe ziuă și pe noapte
până la nebunie
sătul de autorul său
care nu izbutește
să-l termine
spre final
poemul iese
de sub mâna lui
și pune un punct
cât o eclipsă de mare
pe inima sa
cu un cuțit
de bucătărie
și din piept
îi țâșnește amurgul
iar din amurg
răsare
Michiduță
strigând
după dumnezeu:
Mariooooo !
Gata!
De-ajuns
cât ai făcut-o
pe șefu`
în lumea mea!
Hai!
Marș acasă
și te culcă!
Nu vezi
că se întunecă ?!
de Bot Eugen
boteugen74
@bott74
boteugen74
eugenb